La fel ca iarna mi-a fost lipsa ta,
O, tu, plăcerea omului ce piere!
Ce îngheţat eram, cum vremuia!
Ce ger pustiu pe toate sta-n putere!
Şi totuşi adia văratic soare
Şi toamna ne sporea bogată-n tort.
Purtând o caldă binecuvântare
Ca trup de văduvă când soţu-i mort,
Dar tot belşugul îmi părea nedreaptă
Nădejde fără floare, rod sărac.
Când bucuria verii te aşteaptă
Şi tu ai plecat, chiar păsările tac.
Ori de mai cântă, e cu-atâta jale
Că frunzele pălesc pe-a iernii cale.
William Shakespeare
(traducere de Ion Pillat)
