Sufletul mi-e veşted ca târzia toamnă,
Stins mi-e ca vulcanul ros de bătrâneţe;
Jos, la poale,-s pajişti, doruri vii, aprinse,
El e-nchis în noapte, orb la frumuseţe.
Iartă-mi legământul dragostei aprinse,
Iartă vâlvătaia ce-am aprins în tine.
Am crezut eu însumi că iubesc fierbinte,
Negândind că stins e cântecul din mine.
Ţi-am furat comoara tinerelor doruri,
Jaful şi minciuna ce-au fost fără vină.
Daca poţi, copilă, iartă-mi amăgirea –
Nu sunt rău, ci-s numai biata mea ruină
Jan Neruda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu