Singurătatea

Singurătatea precum ploaia este.

Se-nalţă seara din oceane, peste

câmpii şi depărtări, spre zări celeste,

spre cerul ce mereu i-a fost sălaş.

Şi doar din ceruri cade pe oraş.

Şi plouă-n ora grea, crepusculară,

când licărind prin scuaruri ziua vine,

şi viii, cu nimic din ce sperară,

dezamăgiţi şi trişti se trag în sine;

când cei dorindu-şi reciproc să moară 

sunt nevoiţi să doarmă spate-n spate:

atunci curg fluvii de singurătate...

Rainer Maria Rilke 

traducere de Paul Abucean