Joc de copii, cândva, pe-un țărm de mare...

Joc  de copii, cândva, pe-un țărm de mare;

 Strânsese cerul în privirea ei,

 Iar trupul ei furase de la soare

 Prin mii de raze, ploaie de scântei.              

    

 O ursitoare-i fermecase chipul,

 Și pictori inventaseră culori

 Să-l zugrăvească; intre noi, nisipul

 Se-nflăcărase și-mi dădea fiori...

 Nu știu cât a durat, păreau că-s clipe

 Sau ani frumosi și grei de când o știu,

 Iar pescărușii se-ntreceau să țipe

 Și să se-arunce-n mare și pustiu.

 Și-n focu-acela viu, aud o șoaptă;

 Era a ei, spunându-mi c-a pierdut

 Și-n jocul lor, pedeapsa ce-o așteaptă

 Este să dea pe plajă un sărut...

Am întrebat: „de ce-am fost eu alesul?”

 Dar mi-am simțit obrajii cum se-aprind,

 Și când credeam c-al meu e universul:

 „Din pură întâmplare”-a spus, zâmbind.

 Și părul ei de noapte și de mare

 M-a alintat pe-obraz, ca într-un vis;

 O mână-n palma mea...și buze care

 Se-apropiau, vestind un paradis...

Marea-și trăia furtunile prin mine,

 Din boli veneau în mine-nfrigurări

 Și mă-ntrebam: va fi al meu și mâine

 Sărutul ei, cu gust de țărm și zări?

Astăzi, prin minte, totul se destramă:

 În cerul nopții a căzut o stea,

 Am întrebat-o-n șoaptă: cum te cheamă?

 Dar plaja, goală, n-a știut nici ea!

             ------------------------

 Trecut-au ani și-n drumul meu prin lume,

 Săruturi au venit și-au tot plecat,

 Și port doar un regret, căci al ei nume

 Nicicând de-atunci eu nu l-am mai aflat!

 Mă-ntreb adesea-n zile-nvolburate:

 Acel sărut...de ce nu l-am uitat?

 Și îmi răspund mereu: c-a fost, din toate

 Întâiul meu sărut adevărat... 

Marian Burtoi
Sursa: http://nicustancu48.ning.com/profiles/blogs/joc-de-copii-c-ndva-pe-un-rm-de-mare