Demonii apelor

Savoare şi chemare e pasul ei

molatec

pierdut în frunzişul auriu 

al toamnei

Timpul grăbit

îşi caută un loc cât mai aproape

de umbra 

apărută sub pleoape

Pământul respiră adânc

şi lumea din jur tresare

din somnul prelung....

Alung semnele de întrebare

ce răsar la intersecţie de drumuri

şi-i netezesc cărare

spre visul fără contur....

- Iartă-mă că te întreb:

fată nepăsătoare

şi neştiutoare

de câte în lume se nasc

din beznă şi inexplicabile hărţuiri...

Spre care fantasme te grăbeşti

nostalgică , languroasă

şi gravă

când toamna-şi despleteşte

părul

scuturându-şi demonii

pe frunza ce-o striveşti?

Răsuncindu-se spre soare

c-un aer nefiresc 

de liană agăţătoare

îşi deschide braţele 

şi buzele-i

ce înfloresc seducătoare...

imperceptibil şoptesc:

- E-o poartă în faţă

şi taina zeilor e-n prima piatră

ce-o voi găsi în albia

râului

din care am purces.....

Valery Becart

Sursa: http://www.poezii.biz/poezii.php?author=10931