Ziua se duce ș-altele vin,
Și fără urma se strecor toate;
Dar să te stingă nimic nu poate
Dintr-al meu suflet de tine plin.
Anii mei repezi, viața-mi trăită
Le văz grămadă în urma-mi stând,
Precum stejaru-și vede căzând
În preajma-și frunza cea veștezită.
Fruntea-mi de vreme toat-a albit,
Sângele-mi rece abia prin vine
Curge, ca unda ce-n loc o ține
Sufletul iernii cel amorțit.
Dar chipu-ti tânar, tot într-o stare,
În veci tot tânar îl voi privi,
În veci în sânu-mi n-o-mbatrâni:
El, ca un suflet, vârsta nu are.
Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit;
Si când privirea-mi cea neclintita
De tine-aicea fu parasita,
Dodata-n ceruri eu te-am zarit.
Acolo-ntocmai s-acum frumoasa
Te vaz ca-n ziua ce ma lasasi
Si la cerescu-ti locas zburasi
Cu aurora cea racoroasa.
Dar, frumusetea-ti, chipu-ngeresc
Si-n ceruri înca tot te urmara:
Din viata ochii-ti ce încetara
De nemurire raze lucesc!
Zefirul dulce cu-a sa suflare
Înca îti sufla paru-undoios,
Ce-n trasuri negre de ebanos
Recade-n sânu-ti fara-ncetare.
Umbra acestui val mincinos
Si mai mult chipul ti-l îndulceste,
Ca dimineata ce se iveste
Din valul noptii întunecos.
Cerescul soare vine, sfinteste
Cu ale noastre zile ce zbor;
Si-ntr-al meu suflet al meu amor
Nu are noapte, în veci luceste.
Minut nu este, nu fac un pas
Si-mi esti aievea înfatisata:
De ma uit, unda chipu-ti mi-arata;
D-auz, zefirul poarta-al tau glas.
Pe când pamântul doarme, viseaza,
D-auz prin frunze vântul soptind,
Parca din buze-ti auz iesind
Sfintele-ti vorbe ce ma-nviaza.
De-mi ardic ochii si-n sus privesc
Aceste stele învapaiate,
P-a noptii pânza împrastiate,
În toata steaua eu te zaresc.
Daca zefirul, cu-a sa miscare,
Din flori ma-mbata cu-al lor miros,
Atuncea pieptu-mi neputincios
Rasufla însasi a ta suflare.
Când trist, în taina, la altar merg
Sa rog Fiinta mângâietoare,
Atuncea lacrimile-arzatoare
Mâinile tale simt ca le sterg!
Când dorm, tu-n umbra esti cu-ngrijire
S-asupra-mi aripile-ti alin;
Visele toate din tine-mi vin,
Încât viata simt în dormire.
Ah! fie-n somnu-mi ca mâna ta
Sa-mi taie firul zilelor mele!
S-atunci din visuri dulci, amari, grele,
Doamne!... în sânu-ti m-as destepta!
Ca doua raze stralucitoare
Si ca suspinuri ce se unesc,
A noastre suflete unu-mplinesc.
Si eu... sunt înca cu rasuflare!
ALPHONSE DE LAMARTINE
(http://autori.citatepedia.ro/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu