Vii spre lumea mea de soare și te scalzi în simfonii
Rădăcinile mi-s grele iar cărările pustii.
Coama gândului te doare între bolțile închise
Vii din verdele de viață către amăgiri de vise
Și purtând cântec de frunze și căldura din cocori
Pe copitele arzânde, cald în mine te cobori.
Volbura mă înfioară și sonor în plâns de zări
Râde lângă mări vioara, iar eu cred în depărtări.
Vasile Zamfir
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu