Mi-e drumul însemnat cu câte-un vis,
cu câte-un dor, cu câte o iubire,
până la buza-aceasta de abis,
pe care stau acum în cumpănire.
Mi-aș aduna din nou toată simțirea
și-aș încorda-o iarăși suspinând
ca pe-o vioară-n care omenirea
și-ar pune toate visele cântând...
Și nu mai pot să fiu ca altădată,
cum am rămas doinind în depărtare…
prin vremea mai stă umbra mea mirată,
în cumpănire și în ascultare.
Vasile Zamfir
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu