Vecinul

Lipindu-mi fruntea atunci de zidul ud

În liniștea întunecoasă-aud

Cum cântecul tău, încetișor răsună.

Ce-o fi – nu știu ! Dar de durere-i plin

Și sunetele se alungă, lin,

Ca lacrima ce pe obraz se-adună.

Și dragostea, nădejdea din trecut,

Prind viață-n mine, ca la început,

Iar gândul meu, atunci, departe zboară,

Mi-e mintea plină de dorinți și chin

Și sângele fierbinte. Lacrimi, lin,

Ca sunetele, pe obraz coboară.

Mihail Lermontov - Vecinul (fragment)