Visul meu obișnuit

Un vis profund şi straniu am și-n el mi-apare

Străina care ma iubeşte, şi-o iubesc şi eu.

Și nu-i mereu aceeaşi, dar nici alta-n visul meu.

O simt apropiată, ştiu că e-nțelegătoare, 

Căci ma-nțelege şi-n inima-mi primitoare

E loc doar pentru ea şi, vai! deloc nu-mi este greu.

Ea singura, când plânge, fruntea-mi palidă, mereu

O răcoreşte şi o șterge de sudoare.

Puțin contează de-i roşcată, blondă, brună, 

Iar numele ei, dulce, cristalin, rasună

Ca numele iubiților, în Viață exilați.

Privirea ei ca a statuilor mi-apare

Si vocea-i e ca vocea celor dintre noi plecați:

Profundă, calmă şi venind din depărtare.

Paul Verlaine
http://www.versuri-si-creatii.ro